Analiză The Independent. Ucraina se teme de „Al Treilea Război Mondial”

Analiză The Independent. Ucraina se teme de „Al Treilea Război Mondial
Publicat: 18/08/2015, 09:39

Aproximativ 9.000 de militari ai Federației Ruse se pare că și-ar avea baza în Ucraina, potrivit unor rapoarte ale Consiliului Național de Securitate și Apărare al țării, potrivit „The Independent”.

Restul trupelor rusești ar fi postate în regiunea învecinată din Rusia, Rostov, acolo unde s-ar afla și unități mecanizate de asalt și sisteme de comandă.Toate aceste efective s-ar adăuga celor 33.400 de „formațiuni înarmate ilegal”, adică soldați separatiști susținuți de Rusia de pe teritoriul ucrainean, care dețin 400 de tancuri și aproape 2.000 de transportoare blindate.

Activiștii au dat publicității imagini cu noi arme rusești, văzute în estul Ucrainei. Tancurile noi T-90A au fost văzute lângă Lugans, astfel existând și mai multe dovezi ale faptului că Moscova se află în spatele violențelor din estul Ucrainei, notează Ukraine Today.

Oficialii occidentali sunt îngrijorați de încălcările armistițiului încheiat la Minsk, în februarie, mai ales prin numărul atacurilor din est din ultimele zile. Miercuri seară s-a reînceput lansarea rachetelor Grad, zeci de asemenea atacuri fiind înregistrate până sâmbătă dimineață, mai scrie „The Independent”.

Separatiștii din estul Ucrainei se pare că ar fi tras joi noapte cu rachete Grad în zonele rezidențiale din Oitne, Avdiivka și Starohnativka. Până vineri dimineață, secretarul Consiliului de securitate ucrainean, Alexander Turcinov, a declarat că Ucraina ar putea fi forțată să declare legea marțială și să recurgă la o mobilizare completă.

„Forțele armate ucrainene sunt gata nu doar să respingă atacuri, dar, dacă este necesar, să contracareze forțele inamice”, a declarat Turcinov.

Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) a declarat că agenții săi continuă să înregistreze încălcări ale armistițiului, inclusiv folosirea armamentului greu, a tancurilor și a armelor de calibru mai mic.

OSCE a explicat că mare parte a violențelor au loc în zone rezidențiale, unde pozițiile militare continuă să pericliteze viața civililor. „Kiev înțelege că dacă procesul început la Minsk este oprit, acest lucru înseamnă război… nu doar în Donbass, dar un război mare”, spune și trimisul separatiștilor Dernis Pușilin care acuză forțele ucrainene că încalcă acordul prin angajarea în „provocări” militare

Aproape 7.000 de oameni au murit în conflictul din estul Ucrainei, încă de la începerea lui în aprilie anul trecut, și aproximativ un milion de persoane au fugit din zonele de război. Comandantul celei de-a 93-a Brigăzi Mecanizate ucrainene, care a solicitat să îi fie păstrat anonimatul pentru a-și proteja familia, spune că țara sa este bine apărată acum și că ar putea respinge orice atac.

Totuși, el a fost foarte categoric cu privire la eventualele consecințe dacă forțele rusești și separatiștii din est vor încerca să invadeze și mai mult Ucraina: „rezultatul ar putea fi Al Treilea Război Mondial”, spune el. General-colonelul Aleksandr Lențov din Rusia, care a fost la conducerea Centrului pentru Controlul Armistițiului în Donabass, creat de ruși și ucraineni, ar coordona acum operațiunile rebele, a declarat secretarul de presă al Armatei ucrainene pentru Ukrainska Pravda. Lențov este comandantul executiv al forțelor terestre rusești. „Lențov a părsit Centrul în primăvară și știe poziția trupelor ucrainene. Acum el coordonează acțiunile rebelilor, în timp ce este «în vacanță»”, a declarat oficialul. Potrivit serviciilor secrete ucrainene, baza sa se află în Donețk.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare
Fostul edil al Constanței a fost eliberat, iar... Soția lui Radu Mazăre este însărcinată! Primele...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Două femei care au vrut să le dea fructe unor muncitori au fost bătute de...
BREAKING | Radu Mazăre, eliberat din închisoare! Decizia este definitivă
AFECȚIUNILE de care suferă Delia! Cum se manifestă sindromul Peter Pan, ADHD, misofonia și anxietatea
A plecat să studieze în Spania acum 10 ani şi n-a mai vrut să se...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
La ce sumă ajunge, de la 1 septembrie, pensia unui român care și-a desfășurat întreaga...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Exerciţii militare cu câini-roboţi progamaţi de chinezi să ucidă
Anunț de ULTIMĂ ORĂ: Primele IMAGINI DIRECTE cu nașterea Universului!
Decizie pentru cei care au aceste telefoane mobile! Devine total INETRZIS de la 1 iunie...
Primele imagini de la cununia religioasă a lui Vincenzo Aiello. Fostul concurent de la Chefi...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Vești bune pentru Radu Mazăre! Fostul primar al Constanței iese din închisoare după cinci ani
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Care este „cel mai stresant aeroport” european? A pierdut 34.000 de bagaje într-un singur an
×